LaFerrari are o mică problemă cu focul, dar nu se face un recall, ci un „upgrade”

Autor: Iulian Dnistran 18 mart. 2015 Știri auto

Noul LaFerrari face parte din grupul extrem de select al noilor hypercaruri, alături de nume ca Porsche 918 Spyder, McLaren P1 şi Koenigsegg Agera R.

Totodată, însă, se pare că nu e singurul grup exclusivist din care face parte, celălalt fiind „grupul maşinilor foarte scumpe care iau foc” (aşa l-am denumit noi). Astfel, cei de la Ferrari au hotărât să rezolve problema cât mai repede, prin intermediul unui „upgrade”.

Vezi tu, acest „upgrade” e felul italienilor de a spune „recall”. Doar că „rechemare în service” e folosit doar de cei slabi de înger, nu şi de cei care au ales să îşi mişoreze producţia ca să păstreze sentimentul de exclusivitate.

Acestea fiind spuse, toate exemplarele LaFerrari vor primi câte un rezervor de combustibil nou, probabil mai bun – că doar e „upgrade”, care o să micşoreze şansele ca fundul maşinii să ia puţin foc (dar un foc mic, cu flăcări cât se poate de inofensive, aşa cum se poate vedea mai jos).


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide